O veste trista mi-a taiat elanul pe ziua de azi. Dar mai mult decat elan (care si-asa de dimineata nu s-a aratat) efectiv mi s-a inchis cheful si sa ma misc. Parca mi-au perit fortele, dorinta de a face ceva...totul. Parca o parte din tine s-a dus efectiv.
Ii spuneam Mate, de la numele de familie , era un bun prieten din copilarie. Eram pe atunci foarte apropiati. Mereu afara la joaca, n-aveam treaba si probleme. El m-a invatat cu mult rabdare sa ma dau pe bici. Sa joc ping pong...jucam ore intregi si nu oboseam si nici plictiseam. Si jucam orice. Jocuri, carti, peti, castel, baba oarba....Tot pe atunci serile treceam pe la el si luam carti imprumut. Cred ca i-am citit toata biblioteca.
Avea rabdare Mate...orice il rugam venea si facea fara sa comenteze prea mult. De mic nu era vorbaret. In ultima perioada devenise inchis, era greu sa scoti o vorba de la el...
Dar atunci, cand eram copii, a fost unul din prietenii cei mai buni, cei mai apropiati. Chefuri impreuna. O bucata buna de viata, poate cea mai frumoasa, impreuna. Si nu voi uita prima tura pe bici..era bicicleta lui. Ma tinuse si ma lasase la un moment dat spunandu-mi : "te tiiiiin!". Cand m-am uitat in urma am vazut ca era departe deja. Si paf, am cazut in tufis, stiind ca nu ma mai tinea. Dar de atunci stiu sa merg pe bici.....
Drum bun Mate, ne-ai lasat prea devreme, o zi trista azi dar nu cred ca te-as putea uita vreodata....
(foto: M. Badea)
